Caving adventure 

by TNS Adventures

Fascinanta lume subterană te îndeamnă să o cunoşti, să te laşi cuprins de magia şi provocările sale !

Outside the Festival Area

Dragi aventurieri, iubitori ai naturii,

Cu mult entuziasm vă anunţăm că în curând ne reîntâlnim la cea de-a patra ediţie Caving Adventure @Smida Jazz Festival! Fascinanta lume subterană te îndeamnă să o cunoşti, să te laşi cuprins de magia şi provocările sale!

Concret, îţi propunem o excursie în care ai posibilitatea de a vizita o peşteră neamenajată, asemenea speologilor ! Peştera Pepii este una activă, se parcurge cu echipament specific de-a lungul firului de apă care străbate peştera până la sifonul final, adică locul unde apa îşi va continua drumul ei fără a ne lăsa spaţiul disponibil pentru a o urma. Acest sifon terminal se prezintă ca un lac, a cărui apă impresionează prin claritatea şi nuanţa albastră a acesteia. Peştera nu prezintă dificultăţi tehnice, fiind o peştera uşor accesibilă publicului larg. Are aproximativ 800m lungime, iar parcurgerea ei durează aproximativ 1-1¼ ore. Ca puncte de interes, dincolo de frumuseţea râului subteran, sunt sifonul terminal, formaţiunile parietale şi formele de eroziune a apei.

Noi, ghizii Team New Spirit, ne vom ocupa de siguranţa şi confortul tău, prin cunoştinţele şi capacitatea de a gestiona o vizită speoturistică, dar şi prin echipamentul specific pe care ţi-l punem la dispoziţie. În plus, alături de noi, vei afla multe lucruri interesante despre universul subteran, căpătând la final o altă perspectivă asupra acestuia !


Locație
Peştera Pepii, aflată la aproximativ 12 km de zona Smida Jazz Festival.

Accesul de la Smida se face reîntorcându-ne în localitatea Doda Pilii şi urmând apoi drumul judeţean 763 spre Padiş aproximativ 4 km. După satul de vacanţă Ic Ponor, se trece podul peste Someşul Cald şi după un km, drumul se bifurcă iar noi urmăm drumul din dreapta care merge spre Cheile Someşului Cald. După 3 km de drum forestier se ajunge la o barieră unde se parchează maşina. De aici începe o drumeţie de aproximativ 4 km pe drum forestier care ne va conduce la peşteră, urmând marcajul turistic cruce galbenă de-a lungul văii Someşului Cald.
‼️ ATENȚIE! Accesul din localitatea Smida până la peşteră se face cu mijloace auto proprii (acest interval de timp nu este luat în considerare în program). Informaţii complete despre acces şi organizare veţi primi în momentul înscrierii la eveniment.

Condiţii de participare:

Vârsta minimă de participare este de 18 ani sau cu însoțitor. Participanţii trebuie să fie capabili de un minimum efort fizic (drumeţie uşoară de aproximativ 4 km pe sens pe drum forestier, fără diferenţă de nivel), să nu sufere de claustrofobie şi să fie într-o stare de sănătate fizică şi psihică corespunzătoare tipului de activitate.

Numărul maxim de participanţi: 10 persoane/serie.

Număr total de vizitatori: 30 persoane.

Program:

Sâmbătă, 21 august – 3 serii cu intrare în peşteră de la orele 10.30 / 12.30 / 14.30.

Vizita peşterii dureaza 1 oră – 1 oră şi 15 min.

Alţi timpi orientativi :
acces auto Smida – barieră = 30 minute/sens;
drumeţie până/de la peşteră = 45 min – 1 oră/sens;
echipare/dezechipare şi discuţii = aproximativ 30 min;
timp estimativ alocat pentru excursie = 5 ore.

ATENŢIE! Este responsabilitatea fiecăruia să ajungă la ora programată în locaţia stabilită pentru intrarea în peşteră.

Echipament necesar:

• o pereche de cizme/bocanci/adidaşi cu şiret cu care se va intra în apă, mai largi (în care să intre şosetele de neopren primite = grosime asemănătoare celei de lână).

ATENTIE!, aceştia se vor uda, deci trebuie să aveţi altă încălţăminte de schimb

• un costum de baie
• un prosop
• un rucsăcel cu o pelerină de ploaie
• un polar suplimentar
• sticlă de apă
• un snack şi un sac de gunoi

Echipament oferit:
• costum de neopren
• ciorapi de neopren
• cască
• lanternă frontală.

Tarif:

140 lei/persoană/vizită speoturistică.

 Acesta include:
• Utilizarea echipamentului individual şi colectiv pentru vizita speoturistică (costum de neopren, şosete de neopren, cască, lanternă frontală rezistentă la apă)
• Achitarea taxelor pentru obţinerea avizelor necesare vizitării peşterii
• Ghidajul specializat

Tariful nu include:
• Transport
• Snackuri
• Asigurare medicală (recomandată)

Înscrierea la activitate:

• Prin completarea şi trimiterea acestui formular completat :

  • Prin rezervare telefonică de luni până vineri între orele 17 – 21, la unul din numerele:
    0742 192 115 (Mircea)
    0755 954 876 (Iulia)

 

Contactează-ne!

Termeni şi condiţii

Lasă-ne adresa ta ca să afli noutățile!

Termeni și condiții